Arte Textile și Design Textil
Din 1955
Baza actualului departament a constituit-o înfiinţarea, în cadrul Școlii de Arte Frumoase din Bucureşti, a atelierelor de ţesătorie şi broderie artistică. După încheierea celui de-al II-lea Război Mondial, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” se extinde cu o secţie orientată spre artele textile. Ulterioara dezvoltare a industriei textile solicită apariţia unui puternic corp de creaţie atât pentru contextură, cât şi pentru imprimerie. În acest context a intervenit numirea graficienei Maria Pană-Buescu în calitate de coordonator la specialitatea imprimerie cu site serigrafice; personalitatea sa artistică şi talentul ei pedagogic au marcat generaţii de absolvenţi. În acelaşi timp, la specialitatea ţesături, Tatiana Călugăru a predat cursul de tapiserie, având drept colaboratori de marcă pe artistul muralist Ştefan Constantinescu şi pe sculptorul-ceramist Mac Constantinescu. O adevărată emulaţie în domeniul tapiseriei a apărut odată cu primele generaţii de artiști-absolvenți în deceniul 1955-1965. Până în anii ‘70 s-a creat o generaţie puternică de tapiseri, iar în anii ’80 şi ’90 tapiseria are în România foarte mulţi adepţi, absolvenţi de studii universitare. Specializarea arte textile a dezvoltat două direcţii bazate pe tehnologii distincte: tapiserie-contexturi şi imprimerie textilă. Printre profesorii care s-au dedicat domeniului arte textile se numără: Emilia Niculescu Petrovici, Ileana Balotă, Leontina Măilătescu, Ecaterina Teodorescu, Maria Mihalache-Blendea, Teodora Moisescu-Stendl, Florica Vasilescu, Irina Stânga, Radu Avram, Lucia Pepenaru, Olga Birman Sabău. Astăzi, dintr-o formă de artă decorativă, arta textilă a devenit un mijloc de exprimare compatibil spiritului contemporan, care răspunde necesităţilor de articulare şi conceptualizare. În ultimele decenii, am asistat la transformarea materiei textile dintr-un suport purtător de mesaj plastic în substanţă plastică în sine. În consecinţă, programul de studii Arte textile-Design textil trece printr-un proces de corelare cu piaţa muncii, existând totodată posibilitatea de a introduce în programă noutăţile apărute în modalitatea de proiectare, în utilizarea noilor materiale şi utilizarea tehnologiei digitale de transpunere.
Ne reprezintă istoricul specializării noastre, seriozitatea şi corectitudinea corpului didactic alcătuit din artişti profesionişti în domeniu, buna reputaţie şi succesul profesional al absolvenţilor noştri. Considerăm că studiul individual al studentului şi efortul educaţional al profesorului cu fiecare student în parte este esenţial în formarea corectă, personalizată a viitorilor profesionişti.
Ciclul de Licenţă oferă cunoştinţe generale şi abilităţi în domeniul artei şi designului textil: artele textile ca exprimare artistică (fiber art, obiect, instalaţie) în mediu textil; designul textil pentru colecţii de decor pentru interior; designul textil pentru colecţii vestimentare (ţesături sau imprimeuri). Ciclul de Master în arte textile ambientale oferă posibilitatea studenţilor să aprofundeze un proiect propus, cu accent pe: creativitate, contribuţie personală originală, investigare, interpretare şi experiment novator. Există posibilitatea accesării programului de doctorat profesional, ultima etapă în dezvoltarea unei personalităţi artistice autentice.
Activitatea noastră se desfăşoară în spaţii/ateliere de studiu şi proiectare, spaţii tehnologice-laboratoare de transpunere în mediu textil a creaţiilor, experimentelor şi temelor de cercetare aplicativă din activitatea educaţională (imprimerie textilă, tapiserie-contexturi şi prelucrarea imaginii pe calculator), o bibliotecă de specialitate (peste 250 de titluri de referinţă în domeniu, periodice).
Planuri de învățământ
Cifră de școlarizare
Regulamente
Orare
Structura anului universitar
Profesori
Discipline
Licență – Arte Textile și Design Textil
Discipline_FADD_Arte Textile și Design Textil_Licență I
Bazele desenului pentru arte textile
Predarea şi aplicarea metodelor prin care realitatea tridimensională poate fi transpusa în plan bidimensional. Dezvoltarea capacităţii studentului de a reprezenta şi construi corect un subiect. Recapitularea / predarea tehnicilor de bază în desen, folosind teme adaptate la specificul specializării arte textile – design textil. Analiză critică a lucrărilor finalizate.
Studiul culorii
Formarea şi exersarea percepţiei cromatice prin interpretare personală. Studierea culorii direct după natura; realizarea acordului cromatic prin apreciere subiectivă a culorilor şi a modului în care acestea se influenţează reciproc. Aplicarea diferitelor tehnici de lucru specifice şi analiza expresiei plastice rezultate.
Analiza limbajului vizual. Bazele compoziţiei
Recapitularea principiilor de compunere pentru un cadru prestabilit (compoziţie pentru panou). Introducerea principiilor de compunere pentru designul de suprafaţă (compoziţie specifică designului textil). Analizarea rolului compoziției în exprimarea vizuală de tip estetic.
Tehnici de reprezentare tridimensională
Urmărirea principiilor de compunere din designul de suprafaţa reflectate în forme volumetrice. Exersarea diferitelor tehnici de lucru specifice materialului textil cu scopul de a obţine structuri tridimensionale. Observarea, analizarea şi comentarea volumetriei, în termenii limbajului estestic sau a limbajului plastic.
Istoria artelor textile – tapiserie, ţesături, imprimeuri
În cadrul cursului este prezentată, pe scurt, evoluţia materialului textil, din cele mai vechi timpuri până în secolul XX, din perspectiva materiei prime, a tehnicilor şi tehnologiilor utilizate, precum şi din perspectiva rolului îndeplinit, estetic său funcţional.
Design textil – de la element grafic la suprafaţă. Curs de proiectare digitală
Prin acest curs, studentului i se asigura accesul la limbajul de bază în proiectarea digitală. Sunt utilizate programele grafice Adobe Photoshop, pentru imaginea de tip raster, și Adobe Illustrator, pentru construcţii grafice vectoriale. Cursul este compus în aşa fel încât să ghideze studentul în realizarea sau transpunerea proiectelor de design textil în mediu digital, indiferent de nivelul acestuia de cunoaştere a programelor grafice menţionate.
Materii prime şi materiale. Tehnologie specifică tapiseriei
Predarea primelor noţiuni despre structura şi procesul de formare a ţesăturilor. Punerea în practică a acestor cunoştinţe şi exersarea diferitelor tehnici de ţesut susţinute de laboratorul departamentului. Observarea, analiza şi comentarea caracteristicilor şi proprietăţilor materiilor prime utilizate în ţesătura, punerea lor în acord cromatic, de structură, de calitate şi cantitate.
Suporturi, coloranți, vopsiri. Tehnologie specifică imprimeriei
Identificarea compoziţiei fibroase a suporturilor textile. Însuşirea noţiunilor de transpunere şi raportare a desenelor proiectate. Învăţarea şi recunoaşterea auxiliarilor chimici utilizaţi în imprimarea pe material textil.
Transpuneri în material specific (tapiserie – contexturi)
Verificarea proiectului realizat în cadrul disciplinei Compoziţie de specialitate prin transpunerea lui în tehnica tapiseriei sau a tesuturii tradiţionale. Abordarea mijloacelor tehnologice adecvate proiectului prin dezvoltarea unui sistem de adaptare şi realizare specifică a compoziţiei de specialitate. Analizarea relaţiei dintre imaginea-proiect şi obiectul artistic rezultat.
Transpuneri în material specific (imprimerie)
Verificarea proiectului realizat în cadrul disciplinei Compoziţie de specialitate prin transpunerea lui în tehnica imprimării serigrafice pe material textil / imprimării digitale pe material textil. Alegerea materialului suport şi a clasei de coloranţi pentru imprimat, adecvate proiectului propus. Analizarea rezultatului în raport cu schiţele iniţiale.
Introducere în tehnici de ţesut şi imprimat (opţional)
Prezentarea diverselor tehnici de ţesut. Formarea şi cultivarea deprinderilor de transpunere în tehnici tradiţionale, mai puţin utilizate. Însuşirea tehnicilor şi tehnologiilor de lucru. (semestrul I)
Identificarea compoziţiei fibroase a suporturilor prelucrate. Recunoaşterea coloranţilor şi a auxiliarilor chimici. Realizare practică a unei site serigrafice. (semestrul II)
Discipline_FADD_Arte Textile și Design Textil_Licență II
Tehnici de reprezentare bi şi tridimensională
Perfecţionarea deprinderilor existente şi dobândirea unui sistem de analiză şi sinteză în abordarea studiului după natura / studiului realităţii tridimensionale. În timpul acestui proces, studenţilor le sunt oferite subiecte specifice artelor textile şi designului textil. Dezvoltarea capacităţii de a analiza critic lucrările obţinute.
Compoziţie – Studiu stilistic pentru tapiserie – contexturi / imprimerie
Elaborarea de compoziţii specifice artelor textile şi designului textil, folosind ca referinţă un stil istoric consacrat. Antrenarea studentului în culegerea de material documentar, extragerea informaţiei vizuale relevante şi crearea de noi forme originale, expresive din punct de vedere estetic. Proiectarea lor pentru transpunerea în tehnicile textile oferite de laboratoarele departamentului.
Proiectare arhitectura de interior
Curs complementar Compoziţiei de specialitate (ruta: design textil cu aplicare în decorul de interior).
Proiectarea ornamentului vestimentar
Curs complementar Compoziţiei de specialitate (ruta: design textil cu aplicare în vestimentaţie).
Evoluţii în limbajul vizual specific designului vestimentar din pespectiva unei viziuni ancorate în realitatea funcţională.
Stiluri şi curente artistice cu impact în creaţia vestimentară, anii 1900-1950, 1950-2000.
Proiectarea şi realizarea de structuri textile multistratificate pentru vestimentaţie.
Estetic şi funcţional în artele decorative
Cursul se centrează pe puternică legătura între arhitectură şi artele decorative. Această abordare este fundamentală în dezvoltarea abilitaţilor studenţilor în domeniul artelor textile şi a proiectării textile. În primul şi al doilea semestru studenţii redescoperă istoria arhitecturii antice, bizantine, medievale şi renascentiste şi învaţă bazele gramaticii decoraţiei de interior.
Proiectare digitală pentru design textil
Cursul are rolul de a familiariza studentul cu unul din programele digitale de proiectare a creaţiei specializate, aplicate în producţia industrială a materialului textil. De asemenea, vine în completarea cunoştinţelor de proiectare pentru design textil, prin dezvoltarea abilităţii de a realiza în timp real o gamă largă de variante compoziţionale şi cromatice pe acelaşi subiect.
Tehnologie de specialitate – ţesut
La acest nivel, studentul trebuie să observe, să analizeze şi să poată distinge şi numi tipurile de ţesături utilizând limbajul tehnic de specialitate. Analiza tipurilor de ţesătură se face în funcţie de calitatea materiei prime, de legături, structură, contextura şi compoziţie cromatică.
Tehnologie de specialitate – imprimerie
În cadrul acestui curs se urmăreşte ca studentul să asimileze cunoştinţele ce privesc clasele de coloranţi textili, să ştie să evidenţieze caracteristicile tehnologice ale coloranţilor – compatibilitate şi aplicabilitate specifică pe suporturi cu o compoziţie fibroasă diferită.
Transpuneri în material specific (tapiserie – contexturi / imprimerie)
Căutarea unor soluţii creative şi eficiente tehnic şi economic, pentru obţinerea de rezultate valoroase din punct de vedere estetic şi funcţional. Explorarea propriilor capacităţi expresive în procesul de transpunere în material a ansamblului pentru decoraţia de interior sau a colecţiei vestimentare. Tehnici puse la dispoziţie: tapiserie haute – lisse, ţesătura în război tradiţional, imprimare cu site serigrafice, imprimare liberă, imprimare digitală pe material textil.
Creaţie şi inovaţie în arta textilă (opţional)
Raportarea practică la tehnicile şi tehnologiile tradiţionale învăţate dintr-o perspectivă personală – interpretări, adaptări şi inovări la nivelul materialelor şi a legăturilor dintre fire. Proiectarea şi exersarea în tehnici şi tehnologii textile este susţinută de laboratorul de tapiserie – contexturi. (semestrul I)
Însuşirea teoretică şi practică a noţiunilor de bază referitoare la tehnicile speciale de imprimare şi evidenţierea posibilităţilor de utilizare a acestora în obiectul textil contemporan. Dezvoltarea capacităţii de a crea obiect unicat. Studierea şi exersarea tehnicilor de lucru în cadrul laboratorului de imprimerie textilă. (semestrul II)
Discipline_FADD_Arte Textile și Design Textil_Licență III
Estetic şi funcţional în artele decorative
În cadrul cursului, se continua analizarea relaţiei dintre arhitectură şi decoraţia de interior. Semestrul al treilea şi al patrulea sunt rezervate studiului stilurilor particulare ale secolelor al 16-lea, al 17-lea, al 18-lea şi al 19-lea, accentul fiind pus pe relaţia dintre stilurile de mobilier şi proiectarea textilă. În ultimul semestru, cel de-al patrulea, studenţii descoperă şi cele mai importante stiluri în decoraţia de interior ale începutului de secol 20: Art Nouveau, Art Deco şi fenomenul Bauhaus.
Proiect ambient textil
Curs complementar Compoziţiei de specialitate (ruta: design textil cu aplicare în decorul de interior).
Proiectarea ornamentului vestimentar
Curs complementar Compoziţiei de specialitate (ruta: design textil cu aplicare în vestimentaţie).
Realizarea unor modele experimentale, expresie a asimilării de noi cunoştinţe în domeniul ornamentului vestimentar şi a abilităţii de transpunere în material a proiectului (imprimeu / contextura), luând în considerare proporţiile, dimensiunile şi subdimensiunile corpului uman.
Definirea temelor de tendinţe pe baza decodificării informaţiilor tehnico-stiintifice, artistice şi a modelului cultural universal.
Proiect de design textil (design interior / design vestimentar)
Completarea şi pregătirea pentru prezentare a colecţiei de design textil. Realizarea unei mape / catalog în care este descrisă şi explicată creaţia specifică designului textil, fie că este proiectată pentru vestimentaţie sau pentru decor de interior.
Compoziţie proiect personalizat pentru tapiserie / imprimerie
Elaborarea unui proiect personalizat (Lucrare de Licenţă) care să se materializeze în: 1. o lucrare de artă textilă, ce poate fi transpusă în tehnicile oferite de laboratoarele departamentului; 2. o colecţie de design textil pentru decor de interior/vestimentaţie, care poate fi transpusa (parţial) în laboratorul de imprimerie textilă şi/sau în laboratorul de tapiserie-contexturi.
Formarea şi exersarea capacităţii de evaluare critică a unei lucrări artistice obţinute din material textil, sau obţinută cu ajutorul tehnicilor şi tehnologiilor textile.
Realizarea lucrării de diploma.
Tehnologie de specialitate pentru tapiserie / imprimerie
Observarea, analizarea şi comentarea tehnicilor de transpunere a ţesăturilor compuse. Înţelegerea rolului tehnicii şi tehnologiilor în evoluţia artelor textile şi a designului textil. Asumarea specificului, caracteristicilor şi expresivităţii vizuale a ţesăturii. (tapiserie – contexturi).
Aprofundarea cunoştinţelor în ceea ce priveşte imprimarea fibrelor celulozice naturale, chimice artificiale, proteice şi chimice sintetice. Însuşirea tehnologiei de imprimare prin transfer. Combinarea procedeelor şi tehnicilor de imprimare. (imprimerie)
Transpuneri în material specific pentru tapiserie / imprimerie
Explorarea şi valorificarea capacităţilor personale, ale studentului, în procesul de transpunere a ansamblului de lucrări ce intra în componenţa Examenului final – Lucrare de Licenţă: panouri decorative / lucrări de artă textilă (parietale sau ambientale), proiect de design textil – imprimeuri /contexturi pentru decor de interior său proiect de design textil – imprimeuri/contexturi pentru vestimentaţie.
Plasticitatea fibrei. De la subiect la obiect în arta textilă contemporană (curs opţional)
Cursul valorifica potenţialul expresiv al fibrei şi al materialului textil în contextul multitudinii de posibilităţi pe care acestea le oferă, atât din punct de vedere vizual, cât şi conceptual. În cadrul orelor practice, se încurajează raportarea la materialul textil ca la un material al artelor plastice, studentul având ocazia să experimenteze în diverse tehnici şi materiale spre generarea de noi forme şi idei. (Plasticitatea fibrei – semestrul I)
Cursul îşi propune dezvoltarea înţelegerii critice a temelor teoretice şi practice în cadrul artei contemporane, în contextul social, istoric şi cultural; dezvoltarea capacităţii creative de analiza, interpretare şi aplicare a unui subiect, utilizând cu precădere mediul textile. Conştientizarea posibilităţilor oferite de evoluţiile existente în acest domeniu, cunoaşterea şi înţelegerea unor practici contemporane prin studiul unei bibliografii specializate. (De la subiect la obiect în arta textilă – semestrul II).
Master – FADD
Discipline_FADD_Arte Textile și Design Textil_Master I
Metodologia cercetării în Artele Textile
Predarea principiilor generale de structurare a cercetării specifice domeniului textil, independent de aria de exprimare aleasă de student prin proiectul său (spre artă sau spre design). Oferirea unui instrumentar ştiinţific care să faciliteze transferul observaţiilor practice şi a noţiunilor tehnice în plan teoretic; realizarea de studii de caz.
Transpunerea conceptului în mediu textil
Determinarea materialelor, suporturilor şi soluţiilor tehnice care vor sta la baza transpunerii proiectului final. Realizarea de mostre pentru stabilirea tipurilor de materiale necesare în proiect şi a claselor de coloranţi compatibile cu ele, verificarea calităţii vizuale a acestor materiale, a rezistenţei şi a structurii lor.
Compoziţie ornamentală – creaţie şi restaurare pentru arte şi design textil
Dezvoltarea proiectului masteral
Cuprinde etapele iniţiale ale dezvoltării unui proiect, precum strângerea de material documentar, cercetare asupra subiectului, realizarea de schiţe şi transpunerea în material. Se urmăreşte corelarea cercetării teoretice cu demersul experimentului practic (formal, structural, tehnic).
Discipline_FADD_Arte Textile și Design Textil_Master II
Metodologia cercetării în Artele Textile
Punerea studentului în contact cu un sistem coerent de structurare a cercetării personale, precum şi stabilirea unui sistem de relaţionare între elementele cercetării vizuale accesate (spre artă sau spre design) şi rezultatele experimentelor practice de specialitate (domeniul textil). Verificarea şi completarea materialului documentar, a înregistrării activităţii practice de cercetare, dar şi a căutării teoretice şi formale asupra subiectului proiectului.
Experimente teoretice şi tehnologice personalizate în proiect
Se încurajează abordarea materialului textil şi a tehnicilor textile dintr-o altă perspectivă, diferită de cea generată de un demers tradiţional, astfel facilitându-se dezvoltatea de noi concepte vizuale. Se urmăreşte capacitatea studentului de a inova, de a descoperi noi modalităţi de exprimare în mediu textil folosind materiale convenţionale sau neconvenţionale, corelate cu noi tehnologii.
Obiect textil şi spaţiu. Conexiuni şi condiţionări
Deseori, este menţionată ideea “operei de artă complete”, în care arhitectură şi arta propriu-zisă se întrepătrund. Cursul propune modalităţile în care se realizează, astăzi, coabitarea obiectului de artă (contemporan) cu spaţiul care-l conţine.
Dezvoltarea proiectului masteral
În această etapă accentul este pus pe relaţia dintre conţinutul teoretic al proiectului şi forma lucrării finale. Se investighează relevanta deciziilor luate în construirea lucrării practice, fie că este o lucrare artistică sau o colecţie de design textil, astfel încât să existe o coerentă între subiectul urmărit teoretic şi reprezentarea lui vizuală, specifică domeniului textil.
Lucrarea de disertaţie
Cuprinde şi descrie diferitele stadii succesive ale unei lucrări de master în arte textile ambientale (documentare, faze din perioada de elaborare a lucrării practice), de la concept până la forma finală, astfel încât la finele acesteia să rezulte fundamentarea teoretică a lucrării, cât şi aportul de cercetare personală pe care fiecare student masterand îl aduce domeniului artelor textile.